Training EY - Personal Branding

Posted in Blog

Vineri, 1 noiembrie, membri VWI, împreuna cu recruţii de anul acesta, au participat la un training oferit de EY România, tema fiind Personal Branding and Leadership. Evenimentul a avut loc la sediul EY, o locaţie spectaculoasă unde participanţii au avut ocazia să admire Bucureştiul de la etajul 22 al unui zgârie-nori.

Gazdă a fost Elena Badea, Director de Marketing la EY, şi un prieten de nădejde al VWI ESTIEM, prin suportul pe care ni l-a acordat de-a lungul timpului. Training-ul a început într-o nota electrizantă, această atmosferă păstrându-se pâna la final datorită Elenei, care a reuşit să impulsioneze publicul prin dezbateri, exerciţii, joculeţe şi multă voie bună. Prezentarea a avut o structură originală, fiind împărţită în 3 poveşti: 7 seconds, 5 minutes about Globalization şi 5 levels of Leadership. Am descoperit și apoi discutat despre lucruri noi, cum ar fi The 5 B’s sau The 5 P’s şi am ajuns la concluzia ca personal branding-ul este o caracteristică esenţiala pentru succes şi trebuie să lucrăm în permanenţă pentru a-l menţine sau a-l îmbunătăţi. La final, Elena a oferit tuturor participanţilor câte un exemplar din „Coaching pentru performanță” (de John Whitmore) şi ne-a felicitat pentru interesul pe care îl manifestăm, ca organizaţie studenţească, în relaţia cu firmele şi companiile multinaţionale.

Le mulţumim celor din EY şi în special Elenei Badea pentru training şi pentru cei trei ani de colaborare!